Words Are My Redemption

Pentru ca scriu urat, ti-am scris o poezie

imi spui ca scriu urat,

insa frumusetea scrisului meu

este invers proportionala cu cea a ochilor tai.

p-urile si t-urile mele

sunt la fel de lungi ca genele tale,

iar linia care inlocuieste m-urile si n-urile

sunt momentele in care imi zambesti

si mi se taie respiratia.

.

poate scriu urat, dar tu esti superba.

doar atat conteaza.

.

p.s.:

tot tu mi-ai spus ca scrisul meu seamana cu linia pulsului meu

iar fara tine nu as mai scrie, sau nu as mai avea puls.

sau amandoua.

Basorexie

Iubito,

nu ne-am mai vazut de-o vesnicie

si sunt grav bolnav.

Sufar de basorexie.

Ce-i aia?

Daca ma saruti iti spun

intr-o scurta poezie.

Pe scurt: Imi placi tu.

Imi place cum te intinzi la soare precum o pisica adormita.

Imi place si mai mult cand lenevesti sambetele in pat,

de parca timpul s-ar fi incalcit in parul tau incalcit

si s-ar fi oprit sa-ti sopteasca in ureche povesti de mult uitate.

Imi place cum te ridici pe varfuri sa ma saruti,

sau sa imi arati ca esti la fel de inalta ca si mine,

sau ca sa ma privesti de sus, cu condescendenta,

desi ochii tai mari nu depasesc decat cu putin linia zambetului meu,

chiar si in zilele cu soare in care porti tocuri inalte

cat doi gnomi unul pe umerii celuilalt.

.

Imi place sa te privesc cand citesti; am impresia

ca aud marea vuind in ochii tai,

iar pe chipul tau se dau razboaie,

mor indragostiti, povesti se intretes,

uimirea se naste dintre cele doua coperti,

comori si tradari sunt descoperite

alaturi de finaluri fericite.

Tu intorci o pagina si citesti mai departe,

iar eu te privesc mai departe curios sa aflu finalul pe chipul tau.

Nu stiu. Si de aceea tac.

Nu stiu cum sa ma comport in prezenta ta.
Cuvintele se imbulzesc sa-mi iasa aiurea din gura.
Fac miscarile gresite, pasii gresiti,
dau tot dansul peste cap, te calc pe picioare
si ies in evidenta ca fiind cel mai mare bufon
care a existat vreodata pe fata pamantului.
Realizez lucrul acesta si tac.
Tac si mintea imi sta in loc, in timp ce alearga frenetica sa
gaseasca ceva care sa sparga tacerea aceasta stanjenitoare ce
se suprapune intre noi, peste noi, in noi
precum un clei urat mirositor.
Si am impresia ca tu ai impresia ca mirosul e de la mine.
Si in parte e.
Si nu stiu ce sa fac.

Nu vreau sa mai fiu singur,
dar singuratatea a devenit zona mea de confort,
locul unde stiu sigur ca nu o voi da in bara.
Locul unde sunt trist, dar unde nu exista respingere
pentru ca singuratatea ma asteapta mereu cu bratele larg deschise.
Ii place sa ma stranga puternic la piept
si sa ma invarta intr-un dans ametitor.
Iar dansul acesta il stiu la perfectie. L-am exersat ani la randul.

Nu stiu sa ma comport in prezenta ta.
Ai o forta incredibila asupra mea.
Totul pare sa se armonizeaza pe tonul sol stanjenitor bemol,
cu toate ca eu tac.
Si tac pentru ca atunci cand te am langa mine
nu mai aud nimic, nu mai vad nimic, nu mai simt nimic
decat prezenta ta. Mai reala si mai acuta decat orice.
Iar tacerea ce creste in mine e opaca. E dura. Si se lasa greu sparta.
In mine nu mai vibreaza nimic
pentru ca timpul s-a oprit.
Existenta mea s-a intrerupt si existi doar tu.
Doar tu, acolo, pe scaunul din dreapta,
Doar tu, acolo langa mine, suprimand intreaga viata.
Si raman suspendat.
As putea sa plutesc in neant, prin acoperisul masinii
pierzandu-ma de lumea aceasta daca nu as fi agatat
Cu coada ochiului de noaptea din ochii tai, de linia buzelor tale subtiri,
[Nu zambesti, nu esti trista. Pari impasibila.
Netulburata.]
in timp ce pupilele mele, ca prin vis, inghit soseaua, farurile masinilor de pe contrasens, universul.
Totul ca intr-un film mut.
Un film in care pana si coloana sonora a amutit.

As putea sa-ti spun toate acestea,
si poate atunci as fi mai interesant,
am avea mai multe lucruri despre care sa vorbim.
De exemplu, am putea avea o serie de argumente pro si contra
pe tema rolului si rostului comunicarii orale interpersonale
in faza incipienta a unei posibile si probabile relatii,
si nu am lasa tacerea sa atarne ca un om spanzurat
intre noi.
Dar eu tac.
Pentru ca nu stiu ce altceva sa fac.
Pentru ca imi pare ca asa nu am cum sa o dau in bara.
Pentru ca… nu stiu.
Pentru ca mintea mea e infasurata in jurul tau
precum o patura calduroasa in jurul umerilor tai
in serile reci de iarna.
Pentru ca atunci cand esti langa mine esti totul.
Si nimic nu mai are sens, nimic nu mai are rost.
Nici macar tacerea.
Si totusi eu tac.
Tac pentru ca… sunt un prost.
Si cuvintele nu vor sa ma mai salveze.