”[…] ochii sunt orbi. Trebuie sa cauti cu inima.”

(Antoine de Saint-Exupery - Micul Print)

.

”[…] daca ma imblanzesti, viata mea va fi insorita. Voi cunoaste un zgomot de pasi care va fi diferit de toate celelalte zgomote. Ceilalti pasi ma fac sa ma var sub pamant. Al tau ma va chema […] ca o muzica. Si apoi, uite! Vezi acolo lanurile de grau? […] Lanurile de grau nu-mi amintesc de nimic. Si asta e foarte trist! Dar parul tau are culoarea aurului. Va fi minunat pentru mine atunci cand ma vei imblanzi! Graul, care e auriu, imi va aminti de tine. Si-mi va placea fosnetul lanurilor de grau in vant…”

(Antoine de Saint-Exupery - Micul Print)

.

”[…] nu poti vedea bine decat cu inima. Esentialul e invizibil pentru ochi.”

(Antoine de Saint-Exupery - Micul Print)

.

”[…] Se cheama autodepasire.

- Si asta ce mai e?

- Cred ca inseamna ca trebuie sa tipi la oameni: ‘De ce n-ai terminat inca treaba.” (Terry Pratchett, In camion)

.

“Iubirea este un cuvant atotputernic: ar fi, poate, suficient sa-l rosteasca, ca sa creada in el.”

(Pierre de Boisdeffre, Dragostea si plictisul)

.

“Doar dragostea - mai inselatoare decat aerul pe care il respira - va fi aceea care-l va ajuta, poate, sa uite, inca o data, dulcea, ipocrita si profunda muscatura a plictisului”

(Pierre de Boisdeffre, Dragostea si plictisul)

.

“Nu poti scapa de adevar, el trebuie infruntat in propriile vise. La sfarsitul zilei nu mai este nimic de ascuns. Sau traiesti, sau mori.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Sunt cautatori care stau acasa la ei, cautand lucruri in carti, in istorie, in trecut, si acestia sunt la fel de pierduti, la fel de confuzi […] Acesti cautatori nu privesc lumea. Nu privesc natura. Nu-i privesc pe semenii lor, fiintele umane. Ei cred ca ceea ce se afla in carti este mai important decat oamenii. Ei cred ca aceste obiecte, cartile, sunt mai importante decat viata. Nu-i prea intereseaza politica, moda, tinerii, cei din afara. Sunt eclipsati si orbiti de prea multa cunoastere, care de fapt nu este intelepciune. Ceea ce stiu, ceea ce numesc ei cunoastere nu le este de folos si nici nu-i foarte practica.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Vacantele trupului sunt simple: sexul, soarele, plaja, marea, somnul. Dar ale sufletului sunt rare: sunt ideile, inspiratiile, Arcadiile.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Avea un zambet pe jumatate sarcastic, tipul de zambet pe care cei care se indoiesc il afiseaza tot timpul cand sunt stimulati in sinea lor, atinsi in sinea lor chiar de lucrul de care se indoiesc. era un zambet de rezistenta si supunere, de negare si bucurie, al spiritului care stie ca un lucru este adevarat si al mintii care refuza sa accepte ca este adevarat.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

”[…] intre cautare si gasire este un alt taram, un taram special, si poate este un loc precum cel spre care ne indreptam noi acum, pe care-l numim Arcadia, un loc ce pentru unii este doar o carte, o piesa muzicala, un chip, o fotografie, o panorama, un iubit, un oras, o casa, un taram, un ritual, o cale, un fel de a fi.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

”[…] arta este o conditie a tensiunii, a dislocarii, a excluderii, un exil.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Nu e ciudat faptul ca majoritatea activitatilor umane semnificative au de-a face cu pierderea? Pentru ca pierdem lucruri incercam sa le regasim. Incercarea ne trimite intr-o calatorie. Intalnim alte lucruri, lucruri pe care nu am observat ca le-am pierdut: atunci cream. Arta tasneste si din instrainare si din pierdere. Arta inlocuieste ceea ce am pierdut din suflet. Este o substituire magica.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Niciodata nu facem calatoria pe care credem noi ca o facem.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Incerca sa-mi transmita terorile ei - un fel de mecanism psihic folosit de oameni peste tot in lume. Functioneaza cam asa:gasesti pe cineva sa-ti descarci asupra lui cele mai adanci probleme si cosmaruri. In acest fel iti injumatatesti cosmarurile si frica, in timp ce cealalta persoana nu mai are parte de un somn bun pana ce problema nu e rezolvata.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Nu calatorim niciodata singuri. O familie numeroasa de monstri necunoscuti ne urmareste. Nu mor odata cu noi, devin o parte din copiii nostri.”

(Ben Okri, In Arcadia)

.

“Apoi a aparut omenirea, ridicandu-se pe doua picioare, transformand moartea in ceva mai maret decat viata.

A aparut doliul, si marea tristete, si mormintele, melancolia, teroarea extinctiei, frica de intuneric, speculatiile groaznice fara solutii, viitoarele speculatii fara sfarsit si gratie.

Apoi a aparut Hades.

Apoi anxietatea.

Apoi frica.

Apoi bucuria si veselia au disparut.

Apoi a fugit libertatea.

Apoi a crescut puterea dragostei inteleasa ca antidot al mortii.

Apoi a fost confuzia.

Apoi tristetea din gradina.

Viata a devenit monotona - ceva ce poate fi indurat, dar nu placut. Un lucru nesavurat, dar amar.

Apoi ne-a parasit cel mai intim simt al nemuririi, intuitia ca suntem facuti din pulbere de stele si magie.

Apoi am inceput sa visam paradisul, pentru ca il pierdusem.”

(Ben Okri, In Arcadia)