Ca intr-o procesiune sacra,

ca intr-un sir de copii cu zambete infinite si priviri albastre,

stau, pe varful limbii tale, incolonate,

unul in spatele celuilalt,

toate cuvintele.

Asteapta cuminti sa le rostesti.

Dupa ce le-ai dat suflare de viata

ele zboara in lumea larga

doar ca mai apoi sa se intoarca

nerabdatoare la coada

sa le dai viata inca o data.

Si nu se mai satura.

Chiar cand cred ca te-am uitat total si irefutabil,

un mic design repetitiv pe o haina,

o umbra de miros dulceag,

o raza de soare ce cade cas

sau o camila intinsa lenesa in nisip

mi te aduc in minte cu forta unei palme peste obraz,

in timp ce constiinta ma mustra: cum ai indraznit sa uiti?

Raman locului naucit, in mijlocul fluxului nesfarsit de oameni

care ma imbrancesc inainte –

felul lor de a-mi spune ca trebuie sa merg mai departe.

Apoi totul reintra in normal:

durerea si amintirea ta pun din nou stapanire pe mine.

.

Memoria e un lucru ciudat.

Aceste cuvinte moarte,

aceste cuvinte cazute in lupta,

asternute pe pagina, ca intr-un cimitir -

cruci frumos aliniate…

Aceste cuvinte invie-le: sopteste-le.

Transforma scheletele lor fara inteles in muzica

ce izvoraste de pe buzele tale cu fiecare suflare.

mi-ar placea sa locuim intr-un bungalou

undeva pe o plaja in Argentina,

copiii nostri sa joace sotron pe nisipul umed,

purtand in pieptul lor Atlanticul,

iar atunci cand te apleci sa ii saruti de noapte buna

sa simti in parul si pielea lor sarea lumii.

.

mi-ar placea sa locuim intr-un far parasit,

sa avem o biblioteca in spirala, ce se inalta la infinit.

Iar cand ne vom uita povestea

vom lua cate o carte de pe rafturile acoperite cu praf de stele,

ne vom intinde unul langa celalalt

si ne vom umple mintea cu cuvinte

si vom pretinde ca aceea este povestea noastra.

Iar sufletele noastre vor motai multumite

.

Fiecare noua iubire isi are visele ei superb de impractice.

Un rau izvoraste din tine

si ma inunda in tacere.

Un rau de lumina -

O tacere de zambet.

Iubito, cand vei muri

iti doresc sa mori de ras.

Iar eu sa fiu cel care te-a ucis.

Here’s to all the songs unsung,

here’s to those who daily drown

in the sunshine of your smile,

in the oceans in your eyes.

.

Here’s to the faraway star

that lights our lives night after night.

Here’s to the meek, here’s to the might,

Here’s to the half-watermelon god.

.

Here’s to the mice, here’s to the men,

here’s to those who fall and rise again.

Here’s to late night swims in to the lake,

to 1000 calories diets and cake.

.

Here’s to the words we said,

the words we didn’t utter, the words we read,

words that desperately hang from our lips

always hungry, always longing for a kiss.

.

Here’s to audio-books and smoke,

here’s to friends and inside jokes.

Here’s to racing around town,

here’s to the half-watermelon god.

.

Here’s to stories, here’s to books,

here’s to your tempting sexy looks.

And here’s to your beautiful laugh

Daughter of the half-watermelon god.

Soarele,

fidel principiului ca indiferent cat de fierbinte e supa, asa-i buna,

fierbe pamantul,

in timp ce nori de categorie grea

cu fulgere tatuate pe umeri

imi despica lumea in doua.

O parte in Nord, o parte in Vest.

.

Soarele arde.

Cerul se rupe.

Tu incerci sa te calmezi.

Esti ca o mica apocalipsa,

iar eu incep sa ma sufoc.

.

Plamanii imi striga disperati printre coaste:

- Hei, tipule, lasa-ne afara. Vrei sa ne omori?

Si o tin tot asa ca niste prizonieri disperati cat e ziua de lunga.

Ma innebunesc.

.

Trebuie sa incepi

sa zambesti.

Din nou.

Pentru ca de cand ai alungat zambetul

de pe buzele tale crapate de arsita

si insetate dupa lebenita,

nu mai am nicio clipa de liniste.

ma simt obosit, ca o ploaie tarzie de vara
ma simt extenuat, crapat ca pamantul arid
ma simt ofilit, ca o floare uscata intr-o seara
de iulie in care m-am simtit pana nu m-am mai simtit.

Esti viata.

Esti negrul noptii.

Esti marea.

.

Daca ar fi sa mor,

mi-ar placea sa ma pierd

cu toata viata mea

printre valurile marii tale albastre,

avand deasupra mea

ca martori tacuti

stelele.

Afară, stâlpii, mașinile, trotuarele, șinele de tramvai, copacii și cerul

se topesc ca-ntr-o reclamă la Perrier.

Totul e lipicios, totul se scurge, totul e lavă.

Pelicula exterioară a ochilor mei se exfoliază

în fața orbitoarelor ființe formate din lumină,

ce pășesc pe tocuri prin amestecul acesta vâscos de materie topită.

.

Dar frigul din mine face față căldurii.

Căldura nu-mi atinge decât  primul strat de piele.

Focul nu-mi mistuie decât gândurile superficiale.

Soarele îmi transformă cuvintele în aburi

chiar în clipa în care acestea îmi părăsesc buzele.

Buzele îmi sunt uscate și crăpate ca pământul la sfârșitul unui iunie canicular.

.

Dar în mine e viscol. Viscol și nămeți.

E frig și pustiu. Țurțuri atârnă în interiorul meu

precum niște pericole iminente

care așteaptă doar o șoaptă ca să cadă și să se spargă.

În vasta taiga albă din pieptul meu

lupi stau adunați în haite urlând sub o lună imaginară

înfometați de dragoste.

.

Sărută-mă.